Dobrogea, granița sufletului meu. Când se așează praful de stele.

Puteam alege să stau la căldură, în casă, plângându-mă că nu mai ninge, să plec la ski. Puteam să fac atâtea lucruri cool. Am ales să mă duc să privesc granița sufletului meu, Dobrogea... să privesc praful stelelor care se așează, sclipind peste tărânul acesta simplu. așa am ajuns iar la Copac, unde am stat o noapte și două zile. Am privit vântul, am ascultat ceața, am stat într-o Tabără, doar a mea. Am fost pe la cuibul de Pasărea ogorului, unde găseam astă vară Ochelarii Magici, am stat la vizuina Dihorului pătat, am privit Acvile pierzându-se în aburi Am privit Dansul lebedelor, și mi-am reamintit că Viața și Moartea sunt aici împreună Am stat cu un vechi prieten, Copacul de la Pietrele Mariei, am privit amândoi norii, efemeri ca viețile noastre am discutat cu el despre suflet, ca reflexie a spiritului în lumea materială. Apoi m-am apucat de Time Lapse, ptr filmul Dobrogei,...