Liniște! Vreau să ascult Dobrogea!
I-am spus ce aveam pe suflet, apoi am coborât privirea
E Primăvară. Călduță, cu ceață și ploaie măruntă, ce înăbușe orice sunet. Puțin mai încolo o Cioară grivă epilează o Oaie. Nu e proastă, smulge blana superioară, pentru a ajunge la puful mai fin și curat. E ptr. un cuib. Înseamnă că e Primăvară. Atâția ani pierduți, fără să mă bucur de micile semne...
Voi dormi la Cheile Dobrogei. Pe drum apar uriași cu ochi roșii. Sunt Don Quijote.
Ajuns în Chei, privesc cerul. O cometă e undeva pe acolo, dar nu o vad. Cerul Dobrogei, privit din Chei, se pierde în somn
Dimineață e ceață. Și plouă mărunt. Stau și aștept Acvila, care nu se mai arată...
Continui, spre Vadu. Unde e ceață. Marea geme sub aburi.
Cred că a fost supărată, găsesc melci de mare aruncați peste tot...
E păcat să stric liniștea, așa că mă așez lângă o baltă. Opresc telefonul. Privesc.
Un Popândău vine să privească și el. Vine spre mine tot mai mult. Cu siguranță m-a văzut, dar e curios. Nu pot să-l fotografiez cu teleobiectivul, îl rog să aștepte, să pun alt obiectiv. Are ochii mari. Și așteaptă. Se ridică în două labe, să privească peste umărul meu. Îi mulțumesc înainte să plece. Rămân fericit, privid fotografiile
Apare o Presură, să ma vadă și ea
Dă vestea mai departe
Aterizează și un Mărăcinar, mai timid. Stă ascuns după un mărăcine.
Apare Soarele. Pentru puțin timp, suficient totuși să mai zăresc alți curioși. Codroșul de munte. E în trecere, spre munte
Trece și soarele. E ceață. Cu corcodei.
Vă las. E ora albastră. Mă duc să ascult...
parca am fost acolo...minunat !
RăspundețiȘtergereSalutare. Excelente fotografii si pentru ca tot apar din cand in cand postari "educative" m-ar interesa daca ai putea sa scrii cate ceva despre cum judeci DOF in functie de focala, distanta si diafragma. Cum faci sa ai mereu DOF-ul exact acolo unde trebuie, exact atat cat trebuie ? Mersi !
RăspundețiȘtergereSuperb, ca de obicei!
RăspundețiȘtergereNu numai fotografie, ci si poveste. Superb !
RăspundețiȘtergereAi fost in stare sa imi transmiti si mie starea de liniste, parca am reusit sa aud si eu cum creste iarba citind randurile scrise si urmarind imaginile!
RăspundețiȘtergereFrumos ca intotdeauna! Felicitari Mircea!
RăspundețiȘtergerecorect
ȘtergereAi surprins şi povestit tare frumos murmurul primăverii dobrogene :)
RăspundețiȘtergereIn primavara asta ajung la Vadu/Grindul Lupilor. Dar mai astept pana in aprilie, vremea e potrivnica in acest moment, desi cu marea atat de rece si aprilie poate fi riscant.
RăspundețiȘtergereImi iau 500-le pe umar si poate ne vedem pe-acolo pe coclauri. Cine stie.
Posibil ca eu să te văd. Nu știu dacă tu mă vei putea vedea...
RăspundețiȘtergereAm fost cu o saptamana inaintea ta in Chei.... Era o zi insorita desi racoroasa, am vazut Acvila dar pina sa schimb obiectivul se indepartase prea mult, apoi nu s-a mai apropiat suficient. N-am "vinat-o", mai mult ca sigur ca in locul meu ai fi reusit cateva cadre monumentale, noi insa ne-am plimbat in continuare pe platoul Cheilor si am raspirat aerul de primavara, nu aveam decat o jumatate de zi la dispozitie...
RăspundețiȘtergereNu era multa lume, si dupa amiaza am ramas singuri, 3 bucuresteni si Cheile Dobrogei. I-am sorbit linistea si peisajele inca vreo cateva ore, apoi am plecat...
Voi cand spuneti acvila, banuiesc ca va referiti la codalb. Ei bine ii puteti gasi si destul de aproape de Bucuresti.
RăspundețiȘtergereMircea, in zona Vadu-Grindul Lupilor am sanse sa vad codalb in aprilie?
Simplu, dar sublim! M-am surprins zambind. E atat de frumoasa primavara! Multumim! :)
RăspundețiȘtergereUn articol de pe blogul domnului Peter Lengyel:
RăspundețiȘtergereÎn sezonul 2012-2013, conform Ordinului 1355 din 4 mai 2012 publicat în Monitorul Oficial 323 din 14 mai 2012, până la 15 mai 2013 vor fi împușcate legal 14.865 căprioare (Capreolus capreolus), 2.386 cerbi (Cervus elaphus), 359 capre negre (Rupicapra rupicapra), 22.325 mistreți (Sus scrofa), 122.263 iepuri de câmp (Lepus europaeus), 37.741 vulpi (Vulpes vulpes), 1.385 jderi de copac (Martes martes), 505 jderi de piatră (Martes foina), 3.086 viezuri (Meles meles), 29.904 potârnichi (Perdix perdix), 828 ierunci (Bonasa bonasia), 225.585 prepelițe (Coturnix coturnix), 46.858 porumbei gulerați (Columba palumbus), 3.571 porumbei de scorbură (Columba oenas), 43.515 turturele (Streptopelia turtur), 122.509 guguștiuci (Streptopelia decaocto), 67.325 sturzi de iarnă (Turdus pilaris), 79.992 sturzi de vii (Turdus iliacus), 25.008 gâște de semănătură (Anser fabalis), 21.707 gâşte de vară (Anser anser), 50.957 gârlițe mari (Anser albifrons), 127.853 rațe mari (Anas platyrhynchos), 64.900 rațe mici (Anas crecca), 3.570 rațe fluierătoare (Anas penelope), 4.460 rațe cu cap castaniu (Aythya ferina), 3.120 rațe moțate (Aythya fuligula), 3.120 rațe pestrițe (Anas stepera), 1.715 rațe sunătoare (Bucephala clangula), 3.410 rațe lingurar (Anas clypeata), 3.768 rațe sulițar (Anas acuta), 5.790 rațe cârâitoare (Anas querquedula), 645 rațe cu cap negru (Aythya marila), 16.729 sitari de pădure (Scolopax rusticola), 19.832 becaține comune (Gallinago gallinago), 4.425 becaține mici (Lymnocryptes minimus)… 467.292 ciocârlii de câmp (Alauda arvensis) șamd, șamd,…. șamd. Etc. etc. etc. etc. Etc. Despre urşi, lupi şi altele asemenea animale protejate pe hârtie, dar împuşcate cu sutele cu acte legale în fiecare an, vom discuta în alt articol.
....
Mai trebuie adăugat la aceste date şi acele animale care sunt împuşcate ilegal, braconate de aceeaşi vânători sau de alţi braconieri.
Te mai miri că nu prea vezi animale sălbatice nici măcar în rezervaţii, zone protejate, iar în afara lor nici pe atât?
https://peterlengyel.wordpress.com/2013/02/21/plumb-alice-genocid-si-pasarica-ce-nu-mai-canta-deloc/