Cum e cu stabilizarea

 Sistemul de stabilizare a imaginii, numit de producători în diverse moduri - VR, IS, OS - a fost introdus prima data pe un obiectiv foto comercializat, de către Canon pe modelul  300/4 IS. De atunci au trecut cam 3 generațiievolutive, fiecare noua generație înbunătățind performanțele la nivel de viteză de reacție, nr de stop-uri sau flexibilitate.
 Am să incerc să prezint capcana în care puteți cădea, atunci când vă bazați pe un sistem automat, fără să înțelegeți limitele acelui sistem.

 Stabilizarea de Imagine - Înger sau Demon?

 Faptul că sistemele de stabilizare optică au devenit comune, regăsindu-se chiar și pe obiectivele de kit, gen 18-105VR, a condus la situații inexplicabile amatorilor de fotografie, când fotografiile realizate cu stabilizarea pornită erau mai neclare decât fotografiile realizate cu stabilizarea oprită.
 Cauza - lăsarea pornită a stabilizării optice în situații in care aceasta nu este recomandată. Am să vă prezint câteva cazuri, prezentate chiar în manualul obiectivelor - dar cine mai citește azi manuale? - dar și cazuri care nu sunt pomenite nicăieri, de care m-am lovit și la care am căutat o explicație, până m-am prins unde era problema - Evident, era la mine!
 Prima situație care poate genera probleme este specificată clar în documentația obiectivelor cu stabilizare - NU LĂSAȚI STABILIZAREA PORNITĂ atunci când puneți aparatul pe trepied, situația aceasta poate conduce la defectarea sistemului de stabilizare, precum și la compromitrea fotografiilor realizate așa.
 Problema a fost totuși rezolvată, obiectivele din ultimii 2-3 ani au un sistem care sesizează lipsa totală a vibrațiilor, atunci când punem aparatul pe un trepied bun și dezactivează stabilizarea. La obiectivele mai vechi, montate pe trepied, stabilizarea bâțâie lentilele în sus și-n jos, provocând imagini neclare și uzuri ale sistemului.
 Stabilizarea are două poziții - NORMAL și ACTIVE.
 Lăsați comutatorul pe NORMAL în majoritatea cazurilor. treceți pe ACTIVE doar când fotografiați de pe un vehicol  în miscare, de pe o motocicletă, sau din elicopter. Mai e folositoare la Panning lateral.
Acum să trecem la chestiile subtile, care mi-au făcut viața amară, pănă în clipa în care am înțeles unde greșeam.

1. Nu lasați stabilizarea pornită atunci când fotografiați în lumina bună și timpul de expunere trece de 1/500 - 1/800! Deoarece frecvența de lucru a sistemului opto-mecanic este de 500 Hz, depășirea timpului de 1/500 s va duce la rezultate eronate ale sistemului de stabilizare. Scrie și in manual, fară să explice cauza.

2. Nu trageți rafale mai rapide de 5-6 cadre /sec avâd stabilizarea pornită. Cauza - la prima declanșare, aparatul produce vibrații, stabilizarea începe sa facă compensările, dar până să le finalizeze, aparatul realizează a doua declanșare, care produce alte vibrații, la care stabilizarea reia calculul de compensare, aparatul realizează iar o declanșare... și tot așa. Din experiența mea, la o cadență de 9 cadre/sec, tras în rafală, primul cadru este clar, al doilea și al treilea neclare, al patrulea iar e relativ clar, urmat apoi iar de 2-3 cadre neclare. Atunci când scadeam cadența rafalei la sub 6 cadre/sec aveam 7-8 cadre clare din 10.
Recomand dezactivarea stabilizării în cazul fotografierii în rafală, mai bine scurtați timpul de expunere și rezolvați două probleme - înghețati imaginea, se știe că stabilizarea elimină mișcarea apartului/obiectivului, dar nu și miscarea subiectului fotografiat, apoi scăpați de incapacitatea stabilizării de a ține pasul cu succesiunea valurilor de vibrații induse de aparat la declanșarea în rafală.

Am făcut nenumărate încercări și teste în teren și am constatat ca am fotografii mai clare atunci când cobor timpul chiar foarte mult - spre exemplu, am pus timp 1/50 la teleobiectiv Nikon 400/2,8VR - față de cazul în care am ales un timp de 1/1200 cu stabilizarea pornită. Trăgeam apoi tot cu 1/1200 fără stabilizare si cadrul era clar. O să mă întrebați când am tras la 1/50 cu teleul de 400. Am ales această valoare când aveam o pasăre ce stătea pe o creangă, la dos, pe o lumină slabă de la apus. Subiectul era relativ static și puteam coborâ valoarea timpului, astfel încat să păstrez o valoare iso acceptabilă în lumina aceea imposibilă.
 La păsările în zbor -BIF- lucrurile stau pe dos, aici dezactivez stabilizarea deoarece sunt forțat de zborul rapid să folosesc timpi de peste 1/1600s, fapt care ar provoaca probleme în sistemul de stabilizare. Iar cum la fotografiile BIF trag rafală, am alt motiv să nu folosesc stabilizarea.
 Încă un fenomen rău se manifestă la BIF sau la fotografia panning, atunci când urmăresc brusc mișcarea subiectului cu obiectivul, apare acea inerție a ansamblului optic controlat de stabilizare, ducând la cadre clare în mijloc și neclare pe lateralele stânga/dreapta.
 Si ultima problemă constatată, stabilizarea reduce viteza de autofocus, apartul așteptând după sistemul de stabilizare ptr. a ajusta corect focusul.
 Sper că vă vor ajuta informațiile prezentate, eu am avut numai de beneficiat de pe urma înțelegerii fenomenului.