Gaita, Ticleanul si lacul Sf. Ana

  Dupa workshop nu am plecat acasa, impreuna cu Bogdan Ciungara am mers doua zile cu noaptea-n cap sa pozam lacul Sf. Ana. Treceam prin Bixad, mai aruncam cateva priviri pe dealurile din jur si asteptam o atmosfera cat mai fotogenica, dar socotelile noastre erau total diferite de realitatea din teren;

Speram sa avem cer albastru cu nori razleti, sau ceata densa, dar am avut parte doar de ceva intermediar, o lumina plata, gri, care nu ne ajuta deloc;

asa ca am inceput sa pozam pietroaie;

Cand ne-a lovit foamea am scos un colac secuiesc, am consumat cam o treime din el, si restul l-am lasat pe o banca de langa balta. Am mai cautat noi niste unghiuri artistice, compozitii inedite, dar nimic nu se lega.
  Si ne-a lovit iar foamea, dar ia colacul de unde nu-i! Am suspectat cainii, dar saracii au stat numai cu noi, am suspectat turistii, dar nu era tipenie de om, am suspectat vantul, dar abia adia o briza usoara...
WTF! Trebuia dezlegat misterul, asa ca am pus la bataie al doilea colac. Si nu a durat mult timp sa gasim vinovatul:

 Gaița (Garrulus glandarius), o pasăre din familia corbului (Corvidae) care ciordeste tot ce vede interesant. La fel ca si Cotofana poate sa va fure cheile de la masina lasate la vedere, sau lucrurile stralucitoare cum ar fi bijuteriile. Atentie mare! Si poate imita diferite pasarele ori sunete pe care le aude, astfel poate sa imite alarma de la masina, sau o drujba ce taie un copac, au fost cazuri cand padurarii erau indusi in eroare de sunetul drujbei si cautau hoti de lemne aiurea prin padure.
 Daca tot am gasit-o, ne-am zis: "De ce nu o sedinta foto cu Gaita?".  Am scos teleobiectivele si ne-am lasat dusi de evenimente. Evident ca proviziile noastre se topeau vazand cu ochii;

 Am ajuns la un moment dat sa cersim cateva felii de paine de la putinii turisti care au inceput sa apara prin zona...
 Dar rezultatele au estompat rapid acele mici umilinte;

 Treceau orele precum minutele, iar cardurile deveneau neincapatoare, am mai sters din cadrele slabute atunci cand a inceput o ploaie usoara;

  Si am trecut la fotografii cu pasarile in zbor - BIF - cel mai dificil stil de Wildlife. La BIF iese in evidenta capacitatea fotografului de a folosi la max. potentialul aparatului precum si viteza de adaptare la conditiile de iluminare. Orice slabiciune in lantul fotograf-aparat-obiectiv duce la un dezastru, cadrul fiind de nefolosit. Tineti cont ca timpul alocat modificarilor parametrilor - incadrarii - fosusarii - decalansarii este de aprox 1-2 sec. Daca nu faci tot in 2 sec ai probabil de asteptat alte cateva ore, sau zile (functie de specie) pana se iveste urmatoarea ocazie. Dar satisfactia reusitelor este pe masura efortului;

   La un moment dat, intrand in padure mai adanc, am descoperit inca un subiect aviar, de data asta unul micut si rapid ca argintul viu : Ticleanul - Nuthatch (Eurasian) - Sitta europea.

  Ei bine asta ne-a dat ceva batai de cap. La fel ca Pitigoii, nu sta locului mai mult de 2-3 secunde, iar in acele secunde se misca ca un apucat, de-ti ies toate cadrele neclare. Timpul de expunere nu poti sa-l maresti, deoarece activitatea se desfasoara in inima padurii si nu ai lumina... Fara un obiectiv luminos este greu cu pasarica asta.
  Foarte amuzanta pozitia lui specifica, cu corpul in jos si capul ridicat obraznic:

  Postura este posibila datorita ghearelor dezvoltate ce-i permit sa mearga cu capul in jos si pe stanci, nu numai pe scoarta copacilor. Pe astia i-am hranit in asa hal ca au inceput sa ascunda semintele si firmiturile de paine la vedere prin copaci;

 Greseala penalizata imediat de o Gaita care statea ascunsa mai sus si urmarea plecarea Ticleanului ptr a fura mancarea depozitata de acesta;

 Ne pufnea mereu rasul de naivitatea Ticlenului, care se agita ca un apucat sa adune tot ce lasam noi pe jos, si perseverenta Gaitei care aduna metodic proviziile.

 Ei bine, tot umbland asa prin padure am dat si de cumatra:

 care ne-a insotit mergand paralel cu drumul nostru;

pana la un luminis marginit de un drum asfaltat. Aici era clar ca astepta ceva de la noi, dar cum eram deja usurati de talharii de peste zi, nu mai aveam ca sa-i dam si ei. Asa ca am incercat in gluma sa o pacalesc ca-i arunc mancare folosind o piatra, iar uimirea noastra a fost fara margini cand Vulpea a inceput sa vina spre noi in salturi. Va dati seama ce dezamagire pe ea cand si-a dat seama ca am pacalit-o cu o piatra, priviti momentul si figura ei care spune totul:

 S-a indepartat suparata, astfel am putut sa-i admir superba blana de iarna in timp ce se pierdea printre tufisuri;