Chipul Dobrogei

2008, Iulie, cald. Foarte cald, si valuri de praf. Uneori zaresc fum peste Dobrogea. Strabat agale drumurile si imortalizez crampeie de viata, secvente nespectaculoase, pe care nu le gasesti in albumele cu fotografii sablon, facute dupa reteta. Nu caut babe tesand, ciobani turnand lapte sau facand branza... de fapt nici nu stiu ce caut, privesc, si astept. Privesc. Acolo unde multi nu pot sa se uite, ptr ca nu vad nimic. E atat de cald...dar miroase a menta. Ma bucur de asta cand aud strigate, un behait sugrumat...

O oaie moare sub ochi mei, sfasiata de caini salbaticiti, unul este o piticanie sfrijita care trage din prada mai ceva ca un anume premier. Ma simt oaia. Durerea si neputinta. Apoi sangele pateaza a miia oara iarba Dobrogei. Voi fi judecat, ca nu am intervenit. Cu ce drept. Cine sunt eu? Ce e diferit intre cainii aceia si oamenii care ucid mieii de Paste? Iubesc miei, invat de la ei. Sa rabd. Si rabd. Orice. Pana acum.

 Astept furtuna, se pare ca vine peste Europa. Si ne va sterge.

 iar in urma noastra vor ramane animalele

dar sper sa nu se repete povestea din Ferma animalelor

Iar pana atunci eu le privesc, iar ele rad de mine:

altele imi arata limba

Ca un facut, sunt de rasul lumii. Incep sa rad si eu, si sigur acum razi si tu de mine.
Doar broscoiul asta priveste impasibil cum lumea se duce, chiar si pasarile care se hranesc cu broscute par sa-l ignore. Un intelept.

Si cand incep sa-l inteleg descopar CHIPUL DOBROGEI:

  

Asta este imaginea ei, o fetita timida  murdara de parf,  care nu stie cati ani are, care vorbeste greoi si are o cruciulita de aluminiu legara la gat cu nailon pescaresc. Dar care este atat de frumoasa! Oriunde as merge in lume port in suflet sclipirea ochilor, melanj al tuturor neamurilor care s-au rostogolit peste Dobrogea.