Africa, fotograful, pensionara engleză și wild life-ul vândut grețos.

  Am așteptat câteva luni înainte de a povesti adevărul, din punctul meu de vedere, despre așanumitele ture de safari foto în Africa. Am zis să mă mai liniștesc, și cred că am făcut bine, dar chiar și așa, materialul va supăra ceva lume...
  Când mi s-a propus să merg în tura asta am refuzat, spunând că nu am încredere în ofertele care se tot lansează an de an. Mi s-a promis atunci că va fi o tură DEDICATĂ fotografiei de wild life, unde totul va fi optimizat ptr acest demers - cazările în locuri de unde să nu mergem ore în șir cu mașinile până la prima găină sălbatică, ghizi experimentați în fotografia de wild life, mașini dedicate acestui gen de safari, program flexibil, adaptat la dorințele noastre. Îhââmmm, chiar așa a fost!...
  Am plecat din București, cu o escală de o noapte la Doha.

  Din Doha, am plecat a doua zi iar după câteva ore de zbor am aterizat în Tanzania, pe aeroportul Kilimanjaro. Din aer am întrezărit craterul Ngorongoro, unde aveam să ajungem la începutul turului.

  Din prima, după aterizare, am realizat că unul dintre punctele importante nu este atins, eram preluați de niște ghizi care au venit cu mașini improprii activității de fotografiat în condiții decente. Mașină cu geamuri minuscule care abia se deschideau, singura variantă oarecum aerisită fiind acoperișil care se ridica, ptr o perspectivă panoramică, dar asta presupunea fotografierea de la o înălțime de peste 2,5 m, adică orice, numai fotografie de calitate nu...

 Prima noapte relativ sălbatică am petrecut-o pe buza craterului Ngorongoro, la 2500m altitudine, iar noaptea am auzit prima dată lei și bivoli, care se tot fâțâiau prin fața geamului camerelor noastre,

 Datorită condițiilor improprii din mașini, cei care au stat în față, lângă șofer/ghid, am răcit puternic. Eram transpirați foarte tare, corpul nu era pregătit ptr temp de 35 grade, noi venind de la temperaturi de luna Februarie în România... astfel, eu și 2 participanți am făcut temperatură mare. Eu am suportat, dar la ei a fost grav, unul nu a mai venit la fotografiat cu noi  una din zile, iar ptr celălalt a fost nevoie de doctor adus din afara parcului.
 A doua zi dimineață am plecat cu noaptea în cap ptr a coborî în crater, iar asta deja a provocat nemulțumirea ghizilor, care nu vroiau să meargă inainte de răsăritul soarelui. Eram grupați în 2 mașini, și în zilele următoare am constatat că ghizii sunt pe lângă subiect, nici ca șoferi nefiind competenți...

 
Acolo am constatat că unul e pe lângă subiect iar celălalt era praf de-a binelea! Ghizi cu vechime de 15 ani... astfel, cei care erau în una dintre mașini au beneficiat de o oarecare experiență, dar cei din cealaltă mașină au fost total dezavantajați. Am ales să stau toată tura numai în mașina a doua, ptr a mai compensa, mai ales după reacția unuia dintre participanți la tură, care a avut senzația că și-a cumpărat ghid și mașină, refuzând să schimbe mașina în care merge, de la o zi la alta. Așa am hotărât să stau eu permanent în mașina nedorită...
  De acum încolo încep surprizele neplăcute ptr mine, legate de modul în care se desfășoară o tură de așazis safari foto în Tanzania.

 La început am dat de Hiene, care se bălăceau cam prea liniștite de prezența noastră. Când am spus că vreau să cobor, să fotografiez de la nivelul solului, ghidul a spus că nu am voie... că trebuie să tragem din mașină. cei care erau pe partea opusă puteau doar să facă poze banale pe partea de sus

 Tot înainte de plecarea în tură mi s-a spus că avem "șansa" de a observa câteva milioane de animale aflate în migrație. Chestia, am aflat atunci dimineață, este că nu e valabil cu Ngorongoro, doarece animalele de aici sunt oarecum sedentare, nu părăsesc zona aia. Am întrebat despre altă promisiune, cum că vom fi martori la sute de nașteri pe minut în cadrul turmelor de Gnu. Răspuns -  o să le vedeți! Și am văzut în 2 zile câteva zeci, hai sute de gnu și câțiva pui...

 Erau animale, dar se grupau departe de traseele mașinilor care transportau turiști, iar spre dezamăgirea mea, noi respectam cu strictețe doar traseele pe care erau plimbate grupurile de pensionari care exclamau extaziați la fiecare mișcare de coadă a unei antilope. Uneori mai întâlneam și Facoceri...

  Mi-am propus să nu mă las descurajat, așa că am fotografiat în acele condiții total nepotrivite manevrării unor teleobiective, mai ales că ghizii își dădeau mereu cu stângul în dreptul! Le spuneam să dea cu spatele, o luau în față, le spuneam să vină cu partea stângă a mașinii, ei veneau pe dreapta!!! Ptr. cine nu știe, partea dreaptă este cea mai improprie folosirii unui teleobiectiv, pe un subiect în mișcare dinspre stânga spre dreapta, deoarece nu poți menține ochiul în vizor când ai aparatul băgat pe un geam mic și trebuie să-l miști spre dreapta, urmărind mișcarea animalului. Pe partea stângă o faci fără probleme... dar specialiștii aceia nici nu auziseră de așa ceva!

  Am zis să căutâm niște carnivore mari. ghidul a dat prin stație și deja eram pe drum spre o familie de Lei.

  Te uiți la fotografiile astea și zici că mamă, ce tare, dar eu am un gust amar, știind că eram parte dintr-un convoi de zeci de mașini, din cele 400 câte se aflau în ziua aia prin crater. am încercat să ignor asta, devenea prea apăsător ptr mine. De fapt nu eram în sălbăticie, eram la gradina zoologică. doar că aici animalele nu erau în cuști, eram noi în cuști cu roți și ne plimbam printre animale apatice.  Spre exemplu, acțiunea din cadrele de mai sus a scăpat neobservată de toți ceilalți,  am intuit că la apropierea leoaicei de leu se va întâmpla ceva și i-am spus ghidului să nu miște mașina, în protestele unora, care doreau să meargă mai în față. Eu am preferet să stau la distanță, dar să prind din lateral acțiunea, nu doream să pozez leoaica dinspre fund...

Un alt avantaj al poziționării la distanță, când folosești teleobiectivele, este acela că atenuează senzația de poză de sus în jos, ceea ce la wild life este total inestetic. Dacă fotografiezi de la nivelul solului ai un fundal blurat frumos, ai bokeh, dar dacă pozezi de aprope cu camere de sus în jos vei avea un cadru unde iarba perfect clar reprodusă va distrage atenția de la subiectul fotografiat.
 Uitați un cadru pozat de la nivelul ochilor, doarece am băgat mașina într-un șanț, coborând nivelul punctului de stație

 Și acum același Dik Dik fotografiat oarecum de sus în jos, cu toată deschiderea maximă a diafragmei, tot sunt nemulțumit de fundalul care parcă estompează subiectul

  Faptul că nu ne lăsau să coborâm din mașini, faptul că erau incapabili să intuiască traiectoria unui animal a făcut ca să mă consum foarte mult, fiind atent la orice element, care să mă ajute cumva. Visam deja la boieria de acasă, când eu o conduc pe Cici și dintr-o privire evaluez o scenă poziționându-mă dintr-o mișcare astfel încât să scot cadrele dorite. Le-am spus șoferilor să mă lase pe mine la volan, ptr că aveau Nissan Patrol, mașină cu care sunt familiarizat. Nu au vrut nici asta. Le-am spus șă ne ducă la malul lacului pe care erau grupuri mari de flamingo. Ni s-a răspuns că nu este posibil, traseul fiind clar limitat la un drum care se învârtea prin crater. Trebuie să ai mare noroc ca animalele să fie aproape de acel traseu, altfel pozai niște puncte aflate la sute de metri distanță. Singura oară când am reușit să fac wild life adevărat în crater a fost când ne-au dus în locul unde am stat ptr masă, un camping mărginit de o apă mare, unde se bălăceau câțiva hipopotami. acolo am tras animalul așa cum trebuie, la rasul apei, după ce m-am îndepărtat de ghizi.

Următorul cadru, culmea, foarte spectaculos, a fost realizat în alt loc, dintr-un țarc aflat la înălțime, alături de zeci de turiști ce pozau cu telefoane.

Din Ngrongoro am plecat după 2 zile în Serengeti

Aici mi-am găsit imediat un Copac...

  În Serengheti trebuia să vedem sutele de mii de antilope Gnu, în migrație. Le-am spus să mă ducă și la râul Mara, să fotografiem trecerile prin apă a turmelor și am aflat șocat că nu vom putea vedea așa ceva, deoarece trecerile prin vaduri au loc la migrația din vară/toamnă!!! Băi, stai un pic, că agenția ne-a promis că fotografiem acest eveniment!!!!!!!!!!! Ok, hai să vedem ce e de văzut! Și am văzut... IARBĂ! Iarbă de 2 metri cât vedeai cu ochii! Singurele animale pe care le puteai vedea peste iarbă erau Girafele și Elefanții. Am refuzat să fotografiez în acele condiții. am tras unde nu mai era iarba mare.

 
  Extrem de greu am reușit să ne întoarcem de la fotografiat, cu ceva interesant, iar la un moment dat eu am zis că mai bine fotografiem păsări, deoarece aici chiar aveam parte de wild life, iar poziția din mașină era în avantațul nostru de multe ori

Atunci mi-am amintit cum cineva încerca înainte de a pleca în tură, când am anunțat-o, să-mi spună că perioada este improprie unui tur foarte fructuos în Serengeti, deoarece iarba va ascunde majoritatea animalelor. Am considerat că este unul care se oftică că noi mergem și i-am răspuns destul de acru, cum că știm noi ce facem. Omule, dacă citești asta, îmi cer scuze acum, am fost un tâmpit!
  Noroc că am reușit să dăm de Leopard, cocoțat într-un copac. Am fotografiat frontal, iar când mașina cealaltă a ajuns și ea, noi fiind primii de data asta, ne-am îndepărtat ptr a putea intra și ei pe poziția bună de fotografiat. Ori tocmai mișcarea asta a făcut șă reușim fotografierea animalului din lateral, atunci când acesta a hotărât să coboare din copac. Dacă nu făceam loc celorlalți, nu aveam cadrele astea, incomparabil mai bune decât cele frontale, printre crengile copacului.

   Tot în Serengeti urma să fotografiem și Gheparzi, dar seria asta de fotografii m-a pus serios pe gânduri

   Asta deoarece era ceva ce nu se lega! Animalele au fost semnalate prin stație după ce pierdusem deja jumătate de zi și 200 km de căutat animale, iar locul unde am ajuns și am dat de ele era localizat la nici 200 m de un mic șantier unde se construia un canton al rangerilor, Ăsta a fost primul element care mi-a dat de gândit, al doilea fiind faptul că au vânat în pădurice destul de deasă. O arie mare din jur era acoperită de copaci și arbuști, ori Ghepardul nu poate fugi ptr a vâna printre copaci, fiindcă s-ar accidenta mortal, la viteza cu care aleargă după pradă. Nici din copaci nu sare pe pradă, așa cum face Leopardul. clar animalele au fost hrănite artificial, chiar lângă un traseu al turiștilor, atunci când au constatat că majoritatea turiștilor nu aveau ce vedea...
  Asta este moartea wild life-ului!
  Tot zilele acelea am fost duși să fotografiem într-un sat de Massai. când am ajuns acolo mi-am pus mâinile în cap! Ăia ne așteptau, ptr a pune în scenă o piesă de prost gust, contra sumei de 20 $. Am cotizat, dar am refuzat să fotografiez ce ofereau ei, m-am strecurat și m-am făcut nevăzut, fotografiind cât mai discret, uneori mă observau, și luau imediat poziția necesară unor poze de amintiri... Văleu mamă!

 Lumea s-a dus buluc în școala micului sătuc, ptr că așa era programul de vizită... eu m-am strecurat și am pozat prin peretele din nuiele împletite

 La terminarea sfertului de oră de școală, toți au ieșit și a urmat poza cu tovarășul învățător - Băăă, treci aici să ne facă poză Căpitanul!!!

 După aia, toți s-au împrăștiat, până la venirea altui grup de turiști cotizanți. Nici vorbă de pozat tradițiile, pozai o scenă de teatru ieftin. 20$...

  Singurele momente când am fotografia Africa reală, cu oamenii care-și trăiau viața sub ochiul aparatului au fost cele în care am spus ghidului să oprească, am sărit din mașină și am fugit între tufișurile printre care observasem scene reale de viață africană. Spre disperarea ghidului care urla cum că mă omoară leii, crocodilii, rinocerii, brontozaurii...

  Am plecat din Serengeti cu un gust amar, spre lacul Tarangire, unde aveam să stăm ultima perioadă a turului. Pe drum, mașina celorlalți a rămas fără ambreiaj. O zi pierdută. O altă zi pierdută a fost datorită lăcomiei agenției care ne-a plimbat pe toți spre un aeroport micuț, aflat la sute de km, ptr a duce o familie care urma să părăsească grupul, spre Zanzibar. Ptr asta trebuiau să aloce o altă mașină, nu  să ne care pe toți acolo.
  Deja nu-mi mai păsa, eram total nemulțumit de rezultalele turului și de metodele folosite ptr a fotografia ceva.
  Și am avut în sfârșit parte de acțiune!

 Am fotografiat cu obiectivul de 20 mm, simțeam cum vibrază aerul fără să aud sunetul cu frecvență prea joasă ptr a putea fi percepută de om, produs de elefantul supărat că eram mult prea aproape de puiul lui. Eram toți fascinați de moment, iar când femela a atacat, s-a produs evident un moment de mare angajament... dar am țipat la ghid să nu se miște din loc! Așa că atacul s-a dovedit a fi doar o atenționare, iar eu m-am ales cu unul dintre puținele cadre la care am simțit că trăiesc!
 Imediat după aia, am întâlnit o pasăre răpitoare care se hrănea dintr-o maimuță, pe un drum mărginit cu iarbă de un metru. Nu am mai ratat, m-am strecurat din mașină fără ca ghidul să prindă de veste. Când m-a văzut târându-mă prin praf spre scena pe care o doream fotografiată așa cum trebuie, cred că a făcut apoplexie, la cum se agita în mașină. De coborât nu avea curaj să coboare, deoarece iarba mare ascundea câteva familii de lei, după spusele lui. din acest motiv, când am găsit o mașină blocată în noroi, ghizii erau ca pe ghimpi în timp ce Piedemonte și cu mine am coborât ptr a ajuta la fixarea și remorcarea mașinii, ptr extracție din groapa cu noroi capcană. Piede a primit aplauzele celor din mașina eliberată, iar africanii au fugit repede la adăpost.

 Una peste alta, a fost un fiasco ptr mine, ca fotograf care a venit să facă fotografie, nu poze de vacanță. Prea puține satisfacții, iar ajutorul celor plătiți regește ptr asta, a fost inexistent. Numai minciuni și justificări. Ghizi nemulțumiți de faptul că noi doream să ieșim la fotografiat înainte de răsăritul soarelui, piedici de tot felul, încercări comice de a ne speria, doar doar nu alegem să facem ceva ce ei nu vroiau sau nu aveau curaj... dar și-au găsit și cu cine să încerce faza cu Bau Bau...
  Atenție mare la ofertele de ture, iar voi cei care organizați turele, citiți și băgați la cap, să știți ce așteaptă clienții de la voi!

                                   Căpitane, ai crezut că faci wild life? Ce glumă bună!